mi-e urat si mi-e Cehov…

Hai sa fim VII si INTREGI pe deplin; unul fara altul, asa cum suntem acum.

traim

in noi.

nu unul in altul,

pentru ca NU MERITAM.

Nu traim respirand, mangaind plete si argumentand fapte. Nu mergem, nu alergam. Suntem doar NEmorti. Si daca vedem ceva in jur, e pentru ca TREBUIE. Ne miscam sacadat, plans, UMIL… Am invatat sa fim umili, si nu din cauza credintei; vibram pana in zori, iar cand in sfarsit tremuram de nerabdare, ne trezim singuri.

Nu avem nici un motiv. Nici o stare de nesiguranta. Izvoraste doar M.I.L.A. Si ne introducem unul pe altul in testamente, crezand ca asta ne ajuta cu ceva. Facem pasi mici, in doi, in trei, in miscare, apoi ne impingem unul pe altul spre compromis. Stii ca port cu mine tot ce e al meu – eu nu fur inimi. Le primesc cadou, cum spunea melodia. Nu sunt un om imoral – am doar patimi.

Bacovia plange intre literele mele. Bacaul lui fumuriu. Cladirile din jur. Nabokov ma intelege deplin – doar eu sunt Lolita!. Faulkner imi admira zgomotul si imi adanceste furia, iar Cehov imi striga de pe un raft ca sunt idioata.

day after day

A venit toamna si nu iti cer sa-mi acoperi inima cu ceva, cum voia boemul de Nichita. M-am obisnuit sa nu iti mai cer nimic. Sa privesc abstract – dureros de abstract – teii din fata blocului. Copacii aceia cenusii pe care la anul ii voi visa printre randuri. Cartile mele prafuite pe care nu stiu daca mai merita sa le rasfoiesc sau nu. Copertile cartonate sau patate de cafea, pe care le mangaiam uneori ca pe un prieten vechi, ale carui sfaturi – date din nepasare si obisnuinta – nu ma incalzeau cu nimic. Literele intortocheate nu imi mai spun nimic.

Impacare cu destinul, intr-un fel.

Astazi, omul mi-a spus: Eu nu sunt curcubeu, nu sunt soare. Sunt un fir de iarba ce se ridica, tremurand, din subsoluri.

Departarea asta ciudata de oameni ma face sa ma simt nesemnificativa si limitata. in exprimare si gandire, dar cel mai mult in simtiri… Clovnului ii e TEAMA de oameni, si atunci se inchide undeva intre alb si negru. Isi estompeaza trairile si pur si simplu NU MAI SIMTE. Construieste granite proprii, sta in genunchi si machiajul i se prelinge pe trasaturi, stergand si ultimele urme de REVOLTA. Clovnul cel trist plange – cat zambet in lacrima lui !

Macar te-am auzit razand. Si inchid ochii, trag aer in piept – oxigen amestecat cu plastic, frustrari si nicotina – vad un chip, am impresia ca esti tu, iar apoi deschid ochii si nu mai stiu daca esti tu…

Mai ai o sansa, da-o ‘n mortii ei de viata.

day after day.

intamplari

Ma tot intreaba lumea ce fel de barbat mi-ar trebui (de parca eu imi doresc vreodata ceea ce trebuie). Inteligenta schimbatoare si forta pe care spuneam ca o admir… Ma mai intreaba si ce anotimp imi place si de ce. Eh, anotimpul asta incepe sa planga, si se frange prin mirosuri si anemone uscate. Pe locul unde erau inainte acei tei de care vorbea Raluca nu mai este decat INTAMPLARE. Un copil cu numele meu iesind din scara blocului cand eu tocmai ma intrebam daca a disparut copilaria. Un preot pe trecerea de pietoni cand eu ma intrebam unde-mi este credinta. O frunza picata in mana mea, o ploaie in geam si o vara tarzie.

E ciclic, de fapt. Si din ungherele astea plapande, un pic intunecate, vezi cel mai bine – pentru ca in jurul tau e lumina. Razele astea care nu vin spre tine sa te orbeasca (moment in care nu mai observi nimic), ci stau cuminti in stanga ta, asteptand sa privesti prin ele, sa vezi dincolo de ele LUMEA. Cea care merita vazuta, bineinteles.

Intamplarile astea mai mult sau mai putin macabre de care vorbeam isi au, totusi, rostul lor. Nu, ele nu iti pot da nimic inapoi, insa pot sa-ti fure… maleabilitatea. El vrea raspunsuri clare, eu nu ii pot da decat raspunsuri-intrebari.

Esential e sa nu regreti vara aceea tarzie, dar atat de asteptata !

…

imi scutur petalele

de vinul albastru

pe care dumnezeu l-a pravalit peste mine,

intr-un moment de neliniste.

Si nu mai sunt nici buburuza, nici soare,

nu mai incape in mine nici nedreptatea Ta;

doar ziua de ieri,

nascandu-se din nori si penumbra.

Omul mi-a spus

ca sunt plapanda.

Tu nu esti alb -

ai sange mov,

involburat si cu miros de mere.

despre schimbari si senzatii de atasare – dialog cu Severus

Well, singurul lucru bun care se poate spune despre ora de condus de azi e ca nu a fost urmata de o a doua. Nu am chef, domnule; azi nu simt “chemarea”, de orice fel ar fi ea… Avand in vedere ca din cauza lui Cristi nu am avut priza vreo doua zile, sunt la prima cafea dupa mult, mult timp (si uite cum imi explic si starea de somnolenta din ultima saptamana). E un frig de crapa pietrele, inca mi-e somn si ma gandesc la pietonul ala pe care era sa il calc. Nu ca mi-as fi dorit neaparat, dar vaca a traversat pe rosu…

Severus e intr-o stare evidenta (si obisnuita) de acuta nemultumire, dat fiind faptul ca l-am ignorat total in ultimele saptamani. Imi critica fiecare pas, fiecare tinuta, are numai comentarii cinice in program si se uita dubios la cordeluta mea cu buline (imi aminteste de cineva – nu imi dau seama inca de cine).

- Ale naibii schimbari…

Imi dau seama ce vrea sa spuna si ma enervez in primele zece secunde; pe tenul lui palid se intrezareste o urma de triumf.

- Ti-am mai explicat ca nu sunt schimbari, ci doar… imbunatatiri.

- Oh, da. Indeed. Lasa-ma sa derulez putin. Sa iti amintesc ce ai fost?

Vezi tu, pentru Severus nu era totul in alb si negru. Mai existau si nuante. Incerc sa imi dau seama ce s-a intamplat cu ele si unde i-a disparut…adaptabilitatea.

- Faptul ca sunt fericita nu anuleaza deloc existenta mea… precedenta. Inca iubesc oamenii, Severus. Inca sunt pe undeva a lor, a lui, aici pentru ei. IMI PASA inca, desi apartin altcuiva.

- Sa nu te schimbi pentru oameni…

Persista senzatia de deja-vu si nervii. Nu imi pot da seama de cine dracu imi aminteste starea asta a lui. Conceptiile.

- Nu ma voi schimba niciodata dupa aceasta lume. Insa am multe de oferit si…

- …si tuturor, da, stiu.

Renunta subit la tonul sarcastic. Ridic o spranceana (now wtf???) si astept sa continue comentariile acide. Are o privire ciudata, pe care nu i-am mai vazut-o niciodata.. E ..matern, cumva. Ma compatimeste, si incearca sa priceapa macar o parte din senzatiile tumultoase din mintea mea. Ma enervez, din nou.

- Sa nu indraznesti sa iti fie mila de mine !!!

Arunc cana de cafea spre perete. Mila, condescendenta, respectul prin tacere, nebunia mascata – toate astea ma fac sa-mi ies din minti. As prefera stari abstracte, nedefinite, as prefera sa fie nesigur de ceea ce crede.

- Oh, nu, draga mea. Tu nu meriti mila. Pur si simplu m-am saturat sa incerc sa te inteleg.

Asa sunt eu si o stie. Macabra in gandire. Si totusi nu ranesc.

- Ti-e dor de el, recunoaste. Ti-e dor de nevoia lui de a fi salvat.

Nu mai stiu daca mi-e dor. Stiu ca ii sunt datoare sa fiu “aici” mereu… Indiferent de…

- de ceea ce simti si cui apartii., imi completeaza Severus gandul. Sa stii ca e totusi PREA DEVREME.

Da. Acum mi-am dat seama de cine imi aminteste Severus in dimineata asta.

nemultumirea zilei – 21 aug

O seara de rock. Concluzie : mai trebuie sa treaca un timp pana anumiti oameni vor invata ca Slipknot si HIM nu au nici o treaba cu genul, 3 bratzari in plus nu te fac mai rocker si Nicu Covaci nu e patronul de la TOTO.

multumiri pentru nemultumirea zile de azi : SUBCULTURA.

…

Incetati sa judecati oamenii dupa cei cu care se aduna – nu uitati ca Iuda avea amici ireprosabili !

zile de vacanta

Dimineata de conjuncturi si intamplari. Aiurea, in general. Patricia e la Herculane, isi rezolva noile probleme de comunicare cu unii membrii ai familiei, Cari pleaca in tabara foto sa suporte niste copii de 14 ani care au venit acolo sa se imbete si sa mai scape de parintii obsedati de trasaturile lor emo din ce in ce mai accentuate, Fram e in continuare la bunica-sa (avantaj ca primeste bani de buzunar) si are stari deprimante, Dani nu s-a intors inca de la fufe din Oltenia, iar Salai tot pe dealurile alea fara semnal este.

Orasul asta e praf si pulbere. Singuratici si cuminti, vorba lui Paunescu… Eu… astept zilele viitoare, le-am pierdut complet pe ultimele 7, nu mai stiu sa fac o cafea buna, sunt total neingrijita si mi-e lene sa ma duc dupa tigari.

Buna dimineata !

sunt ai nostrii…

Formula 1 Breaking News: Seful echipei de Formula 1 Ferrari si-a concediat tehnicienii si in locul lor a angajat tigani din Romania pentru ca scot rotile de 3 ori mai repede.Mai tarziu i-a parut rau.E drept ca fata de timpul obisnuit desfaceau rotile in 3 secunde insa in cele 7 secunde ramase au revopsit caroseria,au schimbat seria de fabricatie si au vandut-o drept Honda.

:))

cand nepasarea se infige in carne

Zilele astea toride se plimba agale prin sufrageria mea. Daca ar grabi putin pasul, ar pica frunzele si s-ar ofili cinismul si frustrarea din oameni. Ar muri caldura asta malefica; in mod sigur, ar fi mai simplu.

Tu ai ras si ai iesit pe usa. M-am sprijinit de perete si am zgariat varul de pe hol. Acum poarta, si el, insemnele unghiilor mele. Unghiile astea in cautare de stele… Rotunde, cateodata, fusiforme, murdare, rupte si ingalbenite de la filtrul tigarilor de care nu m-am mai lasat. Acum peretele miroase a nicotina si daca te apuci sa il lingi, simti un gust sarat, ramas acolo de pe genele mele. Are si urme de neputinta, incrustate adanc sub stratul de tapet – cojit, si el, pe la colturi. E vechi peretele asta si a vazut deja prea multe.

Astazi am spus: Pe covor pasii tai inca mai palpaie cu o lumina slaba. O raza instabila, labila psihic, se mai strecoara prin tesatura si face pe nebuna – nesfarsite jocuri si impresii. Conturul picioarelor tale e imprimat ca un gust de ciocolata in memoria unui copil diabetic… Usa inca mai tremura, chiar daca bataile se sting.

In rest, cutia Pandorei, supradoza de kent 8 si un sacou ce miroase a orgasme, si pe care nu l-am mai purtat.