nebun de alb

Acum sunt mai pustiu ca totdeauna
De cand ma simt tot mai bogat de tine
Si-mi stau pe tampla soarele si luna
Acum mi-e cel mai rau si cel mai bine

Si uite n-are cine sa ne-ajute
Abia-si mai duce lumea ale sale

Si pe-un perete alb de muze mute

Nebunii negri-si cauta o cale
Si te iubesc cu mila si cu groaza
Tot ce-i al tau mi se cuvine mie
Ca un nebun de alb ce captureaza
Regina neagra pentru o vesnicie

Prin gari descreierate accidente
Marfare triste vin in miezul verii
Iar eu sunt plin de gesturi imprudente
Ca sa te apropii si ca sa te sperii

Jur -imprejur privelisti aberante
Copii fragili purtand parinti inspate
Batrani cu sanii gri de os pe pante
Si albastrosi venind din zari uscate

Mi-e dor de tine si iti caut chipul
In fiecare margine a firii
In podul palmei daca prind nisipul
Simt un inel jucandu-se de-a mirii

I-aud prin batalii din vreme-n vreme
Ostasii garzii tale ti se-nchina
Iubita mea cu foarte mari probleme
Cu chip slavon sï nume de regïna

(A. Paunescu)

despre asteptari. dialog cu Rebecca

Rebecca, frumoasa de ea, plapanda de ea de fapt ma asteapta in bucatarie. E un pic mai prafuit aerul si mai murdara atmosfera. Cafeaua insa e la fel si Rebecca… mistuitoare.

- Ai niste explicatii de dat si o stii bine.

- Ah, Rebecca… copil frumos ce esti… Nu am nervi pentru tine acum. Nu am chef de nimic uman, teluric…

Anotimpul parca sta in loc si e izbitor de liniste. Calm si detasare. Anecdote si table de sah. Severus m-a asteptat azi-dimineata in bucatarie cu o cana mare de cafea si un pachet de kent. Mi-a trantit zambetul sau obisnuit din coltul gurii si apoi s-a dus la culcare (se bucura oarecum si inca asteapta sa plece D. Spuneam despre el ca nu il place pe D. si nu m-am inselat. Eh, asteptarile astea ale lui imi dau de gandit, oarecum).

- Rebecca, draga mea, esti uimitoare.

- Deci, ce ai de gand sa faci?

- Nu stiu, scumpo. Si nu vreau sa ma gandesc la asta acum.

(Rebecca Morris, John Saul, “Blackstone Chronicle”)