De ce iubim femeile. NU. De ce uram barbatii…

- Simt ca stiu totul despre ce fel de persoana esti…

Pe ea o trece un moment de curiozitate crunta si-l intreaba:

- Si ce fel de persoana sunt?

Frate, cat de idioata pot sa fiu ! Acum va trebui sa ma gandesc la CUVINTE si sa purtam intr-adevar o CONVERSATIE.  – Hai, vino inapoi. Imi pare rau. Nu mai fac. Ma duc la psiholog, imi rezolv problemele, ma impac cu mine insumi…

Ma evervasi si ma scarbisi. Inca o data ajung la concluzia ca singura modalitate prin care un barbat poate sa castige o disputa cu o femeie este sa o evite. Daca face prostia sa intre in discutie, la un moment dat va ramane fara argumente si singura lui sansa de a castiga disputa va fi sa spuna “Hai taci !”. Asta inseamna intotdeauna ca el are dreptate. N-am inteles niciodata de ce. Probabil pentru ca, daca ne enervam, sansele ca ei sa ne bata mai tare sunt mai multe.

(NOTA BENE: Imi place cum gandesc in seara asta. E distractiv, inutil, incoerent si prost argumentat, dar atrage parerile barbatilor si e popular. Cam ca o blonda.)

No more “iepuras”, no more “pisi”, gata cu “iubirica”, “scumpete”, “copilash”, mama dracu’ !! M-am saturat. Ia-ti un hamster ! Eu nu sunt papusica nimanui. apoi oricum se va repeta povestea – o sa te raneasca, o sa te lase sa astepti, o sa tipe la tine, o sa se imbete, o sa ti spuna sa taci (iar MIE nu-mi spune NIMENI sa tac !)

Eh, nenorocita care v-a ranit (pe care, persoal, o ador, oricare ar fi ea) v-a umilit, v-a pus coarne, v-a acceptat cadourile si a ramas in continuare cu picioarele incrucisate, a profitat de voi, dar s-a culcat cu altul, curva.

Va salut, domnilor ! asteptati-va la tot ce poate fi mai rau. O sa va iau oricum prin surprindere.

mirosuri

ma enerveaza ca peretii camerei sunt galbeni. ca perdeaua e imbacsita cu miros de tigari si posterele se dezlipesc pe la colturi. e o zi din-acelea cu foarte putina rabdare sau disponibilitate, si cu multa DEPENDENTA. (am spus in multe randuri ca sunt dependenta; de cafea, tigari, par lung sau dragoste). inca nu a disparut dependenta de plastic de care vorbea Raluca, draga de ea. sau mai bine spus – supradoza. ma simt incarcata, oarecum. putin razvratita, poate.

A fost o zi foarte agitata. Dat fiind faptul ca ai mei pleaca maine, zboara in toata casa haine si cosmetice, gentutze si sireturi. Tata a pus mai devreme niste oua la fiert, pentru ca m-am plans eu ca foamea e mare si lenea, si mai mare. Ouale cu pricina au fiert cat au fiert, pana au explodat delicat. Partea cea mai tare e ca au fost 6 si el a gasit doar 4. Oricum, dragul de el ar trebui sa stranga bani pentru statuia pe care mi-o va ridica in fata blocului, pentru ca am reusit – fara prea multe victime si cu indicatii minime – sa ii montez GPS-u’ la masina. Nu ca i-ar folosi ceva (“Moise nu a avut nevoie de indicatii in desert… Noi, restul barbatilor, de ce am avea??”) dar a fost un gest dragut din partea mea (ceea ce nu se intampla prea des, in ultimul timp).

Ai mei sunt genul de oameni pe care oricine si i-ar dori in casa (mai putin cand incep sa tipe. amandoi odata. la mine.) sau macar prin curte, sa ii vada din cand in cand. au niste mutrisoare foarte nostime ei doi, asa, cand ii vezi de aproape. dar din cand in cand sunt mai nostimi cand se duc in Italia pentru vreo 2 saptamani…

Vreau inapoi la mare. Tot vreme de betie este si aici, insa rasaritul la resita parca nu e asa… olfactiv. if you know what i mean.