Si ieri nu eram in albastru. Nici eu, nici tu. Si nu mancam mere. Si pardesiul meu de blugi era acasa, necalcat, imbacsit de mirosul tigarilor din primavara trecuta.
- Daca as da timpul inapoi….
- Multi “daca”, si multe intrebari…
- “De ce nu”?
Te intrebasem mai demult acelasi lucru. Poate e de vina conjunctura. Poate de data asta nu merge pentru ca sunt imbracata in mov. Sau pentru ca te-ai tuns.
- “Mi-ar fi placut sa ma umplu, iarasi, de tine”
Eram toata in tine. Erau zile in care nu mai stiam daca sunt eu, sau daca ma transformasem. Locuiam in arterele tale si traiam prin sangele tau, respiram aerul tau si mancam ciocolata gata mestecata, de dinti tai – uimitor de albi, chiar daca “cafea “.
Si ma cumperi cu bijuterii ieftine si vorbe frumoase. Si ma vand, asa cum ma vindeam inainte pe cani de cafea, nespalate si aruncate in lift. Doar ca de data asta e doar imprumut. Amanet. Nu-mi mai apartin, asa ca nici nu pot sa ma dau.
- Il iubesti?
- Nu stiu. Stiu ca tot ce e bun in sufletul meu se leaga de el. E de-ajuns?
