Zilele astea toride se plimba agale prin sufrageria mea. Daca ar grabi putin pasul, ar pica frunzele si s-ar ofili cinismul si frustrarea din oameni. Ar muri caldura asta malefica; in mod sigur, ar fi mai simplu.
Tu ai ras si ai iesit pe usa. M-am sprijinit de perete si am zgariat varul de pe hol. Acum poarta, si el, insemnele unghiilor mele. Unghiile astea in cautare de stele… Rotunde, cateodata, fusiforme, murdare, rupte si ingalbenite de la filtrul tigarilor de care nu m-am mai lasat. Acum peretele miroase a nicotina si daca te apuci sa il lingi, simti un gust sarat, ramas acolo de pe genele mele. Are si urme de neputinta, incrustate adanc sub stratul de tapet – cojit, si el, pe la colturi. E vechi peretele asta si a vazut deja prea multe.
Astazi am spus: Pe covor pasii tai inca mai palpaie cu o lumina slaba. O raza instabila, labila psihic, se mai strecoara prin tesatura si face pe nebuna – nesfarsite jocuri si impresii. Conturul picioarelor tale e imprimat ca un gust de ciocolata in memoria unui copil diabetic… Usa inca mai tremura, chiar daca bataile se sting.
In rest, cutia Pandorei, supradoza de kent 8 si un sacou ce miroase a orgasme, si pe care nu l-am mai purtat.
Ei dau cu paru' :