intamplari

Ma tot intreaba lumea ce fel de barbat mi-ar trebui (de parca eu imi doresc vreodata ceea ce trebuie). Inteligenta schimbatoare si forta pe care spuneam ca o admir… Ma mai intreaba si ce anotimp imi place si de ce. Eh, anotimpul asta incepe sa planga, si se frange prin mirosuri si anemone uscate. Pe locul unde erau inainte acei tei de care vorbea Raluca nu mai este decat INTAMPLARE. Un copil cu numele meu iesind din scara blocului cand eu tocmai ma intrebam daca a disparut copilaria. Un preot pe trecerea de pietoni cand eu ma intrebam unde-mi este credinta. O frunza picata in mana mea, o ploaie in geam si o vara tarzie.

E ciclic, de fapt. Si din ungherele astea plapande, un pic intunecate, vezi cel mai bine – pentru ca in jurul tau e lumina. Razele astea care nu vin spre tine sa te orbeasca (moment in care nu mai observi nimic), ci stau cuminti in stanga ta, asteptand sa privesti prin ele, sa vezi dincolo de ele LUMEA. Cea care merita vazuta, bineinteles.

Intamplarile astea mai mult sau mai putin macabre de care vorbeam isi au, totusi, rostul lor. Nu, ele nu iti pot da nimic inapoi, insa pot sa-ti fure… maleabilitatea. El vrea raspunsuri clare, eu nu ii pot da decat raspunsuri-intrebari.

Esential e sa nu regreti vara aceea tarzie, dar atat de asteptata !