Majoritatea oamenilor isi fac un bilant in noaptea dintre ani. Eu m-am obisnuit sa il fac in ziua care imi marcheaza nasterea, ziua in care, daca as fi crezut in El, uite!, as fi sarbatorit. De fapt, bilant e mult spus. Daca as sta sa cantaresc raportul dorinte materializate/vise, as ajunge la concluzii deloc optimiste. Nu ma gandesc ca “a mai trecut un an”, ci ca “mai urmeaza unul”, si inca unul marcant, ce se apropie vertiginos de un alt prefix.
Prin urmare, balanta anului ce a trecut:
- am invatat ca singuratatea, inainte de a fi o greseala de gust, e o eroare de fond – pe care nici oamenii, nici iubirea nu ajung sa o indrepte;
-am aflat ca adaptarea nu inseamna neaparat impacare cu destinul, ci acomodare cu el;
- am cunoscut multi oameni, multe zdrente, mi-am luat multi pumni in fata;
- mi-am facut cativa prieteni buni si am reusit sa ii pastrez pe cei mai vechi;
- era sa mor;
- mi-am dat seama ca mi-e teama de boala cand nu e tata langa mine;
- am retrait momente din liceu, fara frustrare, cu un rasu’-plansu’ necontrolat;
- am invatat ca nu trebuie sa amestec vodka cu gin; nu, niciodata;
- mi-am dat seama ca pot trai sentimente si confuzii care pe multi i-ar dobori, ca ma pot increde in acea imensitate a sufletului slav de care vorbea literatura, dar ca ar fi bine sa ma izolez atunci cand vreun nesimtit arunca picatura care umple paharul; pentru siguranta mea si a celorlalti…
- am hotarat ca totusi, vreau copii – revelatie capitala, inutila pentru moment;
- am invatat cat de superficiale sunt legaturile umane, atunci cand oficial iti merge bine, dar neoficial e jale…
- am aflat ca prieteniile adevarate raman neatinse, indiferent de distanta, si asa se intampla si cu dragostea adevarata;
- am inteles ca minciunile pot proteja oameni; la fel si ura;
- am profitat de locurile prin care am trecut si am invatat multe, de la cladiri, de la strazi, de la oameni;
- am constatat ca sunt dependenta de el, de nicotina, de alcool, de sentimente, de carti, dar nu ma plang;
- am observat ca, doar cu putin efort, POT;
- am aflat ca nu mi-e teama sa o iau de la capat, in orice context, si asta ma bucura;
- am invatat sa ii tin langa mine pe oamenii care ma iubesc, chiar si atunci cand nu ma iubesc asa cum vreau eu;
- mancare = liniste si pace;
- am invatat ca “sacrificiu” nu inseamna neaparat ceva negativ;
- am crescut.
Si tot ca in fiecare an, promit. Mai ales la asa-numitele “praguri”. Deci, astazi imi promit ca pana la 20 de ani:
1: ma voi lasa de fumat, dar numai – si numai! – intr-o luni, zi de intai;
2: voi termina de citit “Quo vadis”;
3: voi vedea Praga;
4: voi invata sa-i ascult cum trebuie pe cei din jur;
5: ma voi obisnui sa dorm fara el;
6: voi invata sa ma bucur de rasarituri de soare, fara sa ma gandesc ca ele marcheaza finaluri de nopti;
7: voi tine mai multi oameni de mana;
8: ma voi bronza mai mult;
9: voi invata sa imi controlez isteriile;
10: ma voi apuca din nou de box;
11: voi avea mai putina incredere in oameni;
12: am sa te visez mai rar si am sa te iubesc mai des;
13: ii voi convinge ca fericirea e o treaba pur personala;
14: voi invata sa am rabdare;
15: voi rade, voi rade pana la lacrimi;
si mai ales,
15: n-am sa mai analizez si re/re/reanalizez orice tampenie.
Ei dau cu paru' :