Oh, ne-am zvârlit, strigându-ne pe nume,
unul spre celălalt, şi-atât de iute,
că timpul se turti-ntre piepturile noastre,
şi ora, lovită, se sparse-n minute.
(Nichita – Îmbrăţişare)
{Si da, cel care doarme e Dani da WizKid !}
Daca n-as fi facut o cadere de tensiune in mijlocul concertului (care insa nu s-a soldat cu nici un fel de urmare notabila, in afara de niste injuraturi bine-plasate ce au umilit totul : divinitate, providenta, si chiar destin), si daca nu as fi crapat de frig cu tot cu geaca mea de piele, totul ar fi fost perfect.
O serie de poze furate cu nerusinare de pe www.tenisfan.ro, facute de Anela (vor urma si altele, prin bunavointa Antoniei, care – draga de ea!- si-a luat angajamentul sa le descarce pe restul de 496).
(Stelu intr-o forma de zile mari… )
(Asta nu putea sa lipseasca :) )
(Si Corneliu Stroe, tobosar de “jaz” de meserie)
PS: Pentru cei care au ratat concertul: 1 – bagati-va unghia in gat pana la ultimul deget. Si 2: mai aveti o sansa sa ii vedeti, in seara asta la orele 21 in parcul Cismigiu.
Pentru ca am ratat concertul lui Andries de la Cinema – din cauza unei colici pe care o blestem si acum, sa moara in chinuri… – m-am hotarat ca luna asta imi fac totusi un cadou muzical, asa, de ziua mea. (Mai tin sa precizez ca aceasta categorie e facuta namely for Louie, care nu stie niciodata ce evenimente merita vazute prin oras/tara).
18 mai – Hard Rock Cafe Bucuresti, concert Marius Mihalache Band, cu Irina Sarbu. L-am vazut pe Mihalache la Garana, prin 2007.
Si uite si o melodie care imi place mult de tot :)
Gazdele evenimentului, asa cum era de asteptat, Florian Lungu si Mike Godoroja, pe care ii puteti urmari si la emisiunea “Unora le place jazzul”, la televiziunea romana. Deci, in 18 mai, ne intalnim la Hard Rock Cafe la orele 20:30.
Asa cum ne-am obisnuit deja, Marius Giura si Fundatia Jazz Banat, alaturi de nea’ Gigi si de restul colaboratorilor, ne propun un weekend excelent, in mijlocul lunii iulie, la Poiana Lupului.
Unde?
Localitatea Garana se afla la aproximativ 40 km de Resita, in judetul Caras-Severin. Satul merita vazut oricand, nu numai in timpul festivalului de jazz. Aerul curat, muntele care inconjoara totul, simplitatea arhitecturala combinata cu strictetea germana te transpun, chiar fara voia ta, in alt secol – unul nu neaparat mai bun, insa in mod sigur mai curat.
Poiana Lupului se afla inainte de intrarea in sat si gazduieste, an de an, unul din cele mai importante evenimente muzicale ale Romaniei.
Cu ce ajung acolo?
Simplu. Iei trenul pana la Resita, apoi te duci la autogara si iei autobuzul pana la Garana. Exista ceva curse speciale. Daca nu le prinzi, nu-i nici o problema. Iei un autobuz pana in satul Valiug, ca de-ala gasesti sigur, si de acolo faci autostopul. Daca esti rocker, tanar, fara ore stricte si fara bani, poate fi chiar distractiv. :) Daca esti cu masina, traseul este Resita-Valiug-Garana. Ask for directions – orice resitean va sti sa iti spuna cum sa ajungi acolo. Nu te baza pe faptul ca barbatii nu au nevoie de indicatii – e motivul principal pentru care Moise i-a plimbat pe evrei prin desert 40 de ani… Singurul lucru de care trebuie sa tii cont este drumul PROST (nimeni nu s-a ocupat de drumul ala, poate pentru ca mai-marii din consiliul local nu au casa la Garana…). Desi distanta nu e prea mare, o sa mergi incet. Nu, vorbesc serios, chiar o sa mergi incet, pentru ca mai ai nevoie de telescoape la masina. Avantajul autoturismului propriu e faptul ca muntele Semenic e la o aruncatura de bat si vei putea petrece niste dupa-amiezi foarte placute, la aer curat (asta daca nu o sa fii prea beat ca sa conduci). Dezavantajul e ca trebuie sa vii cu o zi inainte, sau cel putin foarte devreme in ziua in care incepe festivalul, ca sa prinzi un loc decent in care sa iti lasi masina.
Unde stau?
CORT. La Garana, cortul face toata treaba. Daca ai si multi prieteni pe aceeasi lungime de unda cu tine, poate fi o vacanta perfecta. Mai poti opta si pentru PENSIUNILE din Garana, sau chiar din Valiug, daca vii cu masina. Oricum ar fi, pe din-afara nu ramai. Si daca iti uiti cortul, mereu se vor gasi ceva tineri dornici sa iti cedeze locul lor, in schimbul unei beri. Pentru ca la Garana nu se doarme – mai ales daca ai sub 40 de ani. In fine, eu zic sa nu iti bati capul prea mult cu asta, pentru ca o sa stai in Poiana 90% din timp, sau o sa te plimbi prin sat, sau o sa faci baie in lac, etc. :)
—-Adaugare, la cerere: Pensiunea La Rascruce: 0255 226 788 (cea mai frumoasa, dar nu stiu daca mai prindeti locuri). Pensiunea Gotschna, Garana nr 177, tel: 0255/225174.—-
De ce am nevoie?
Sunt niste lucruri pe care le recomand ca MUST HAVE la Garana.
1: Cort, sau bani de cazare, dupa caz.
Daca optezi pentru cort, mai ai nevoie de una bucata CHITARA si un prieten care sa fie armonia :). Ia cu tine si un tip care sa stie sa aprinda un foc de tabara si niste torte sau LANTERNE. Repertoriul Pasarea Colibri si o sticla de vin, and you’re all set! :P
3: cel putin 2 bucati SAC DE DORMIT, cel mai gros pe care il gasesti la magazin/la prieteni/la bunica.
3: haine groase. Musai. In general, la Garana, cand te imbraci zici ca te muti… asta numai noaptea, bineinteles, cand temperaturile ating un nivel ingrijorator de scazut. Daca ai pufoaica de iarna si geaca de schi, cu atat mai bine, ia-le si pe alea. Iti mai trebuie PELERINA DE PLOAIE, pentru ca daca ii da cu apa, nu se mai opreste – ceea ce, probabil, nu se va intampla, pentru ca la Garana e traditie : un an ploua la festival, un an nu. 2009 se anunta uscat. But you never know… Mai ai nevoie de muuuulte perechi de SOSETE si neaparat de BOCANCI – fetelor, lasati deoparte mofturile cu tocuri sau balerini. Nu o sa ii purtati, sau in cel mai bun caz o sa apucati sa va incaltati in ei si o sa ii distrugeti. Ideea e simpla: ziua 30 de grade, noaptea iti blestemi zilele. Got the point?
4: topor, briceag, mancare la conserva.
5: aparat foto si multa voie buna.
PS: mai ai nevoie si de ceva bani. In anii trecuti, intrarea a fost in jur de 40 de lei pe seara. Plus o bere, un gulas facut de nea Gigi (e foarte bun, chiar daca arata suspect), o clatita, un colac…
Si nu in ultimul rand, prieteni cu chef de distractie :)
Ce vad/aud?
Muzica buna. In general, se canta jazz. De la jazz autentic, pentru cunoscatori, pana la unul accesibil, pentru tot poporul. De plictiseala nu e loc, indiferent de ce se canta pe scena. Atmosfera te va prinde indiferent daca esti rocker, daca asculti hip hop sau muzica clasica. Trebuie doar sa ai ceva IQ si sa gusti cultura ce se vinde sub ochii tai. Publicul e intotdeauna numeros, Mosu’ (Florian Lungu, prezentator nelipsit al festivalului) are intotdeauna glume bune in program si artistii se intrec pe ei insisi – asta pana cand ingheata, bineinteles.
Desi programul propriu-zis nu e in totalitate pus la punct, nu se stie cine/cand/cum va canta, exista cateva informatii cu privire la editia 2009:
Canta:
John Abercombie Trio: the one and only “american jazz guitarist”!
Nick Bartsch’s Ronin :Nik Bartsch (piano); Bjorn Meyere, Sha (bass guitar); Kaspar Rast (drums); Andi Pupato (percussion). Baietii sunt din Zurich si cam asa suna:
Helge Lien Trio: norvegieni. Sunt superbi, merita vazuti. O mostra gasiti AICI.
Terje Rypdal: tot Norvegia. Unul din cei mai mari chitaristi. Pentru o idee generala, gasiti ceva piese AICI.
Nils Petter Molvaer
Misi Farcas Band
Platonic
Trigon
Pe acestia 3 din urma i-am vazut pana acum, nu doar la Garana. Un show live de exceptie.
Garana Jazz Festival : 16-19 iulie 2009, Poiana Lupului, Garana.
Editare: NU merg linkurile. Nu stiu de ce, wordpressul face figuri. Cautati pe Youtube si MySpace.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi ramas? intreba poetul, intr-un acces de luciditate crunta. Eu sunt inca in faza cu Negarea, in care portocaliul peretilor e trist si fara utilitate, cand de fapt peretii nu sunt altceva decat niste patrate albe. Mai e un drum lung pana la Acceptare.
De fapt, nu luciditatea imi lipseste. Din contra, momentele cu picioarele pe pamant se succed in ritm ametitor, si tocmai ele ma fac sa iti dau drumul de mana, sa slabesc stransoarea incheieturii pe care am avut-o in palma mea atata vreme. Nu stiu care senzatie mi-e mai familiara, cea de adevar sau cea de confuzie. Cert e ca mana mea, se pare, a inceput candva sa te stranga. Cu iz de cordon ombilical infasurat in jurul gatului.
E ceva dulce, oricum, in gustul luciditatii de acum. Senzatia ca trebuia sa stiu de foarte mult timp ceea ce abia descopar, asta e amara. E dulce renuntarea la povara, noul inceput si singuratatea-capriciu in care acum imi deschid sufletul, ca intr-o lamaie rupta in doua. Devine serios.
Mi-e dor de vremurile in care iti citeam numele, pe care acum nu mai pot nici macar sa il scriu.
Am nevoie de cateva zile de relaxare totala, dragoste, plimbare, tequila, rothmans, Motoare la Teatrul National, poate un concert, prieteni buni, oameni de care mi-e dor, temperaturi insuportabile, strazi aglomerate unde nu cunosc pe nimeni, Foisorul din Popa Nan, McDonald’s-ul din Obor (da,da, de unde imi luam eu costum de baie si cartele Orange), Club A, sticla de rom impartita cu Andreea “dupa blocurile gri”, sufrageria lui cu aer conditionat la maxim, plimbarile cu masina, Teatrul de Revista unde joaca Stela, Cafe Grind-ul din pasajul de la Universitatii, magazinele ezoterice de pe Lipscani, fusta mea maro in coltzuri, internet pana la 7 dimineata, plimbarile pe sub teii de pe Bulevardul Carol, bormasinile de pe Mosilor care imi gauresc creierii si nu ma lasa sa dorm, balconul Andreei (ala cu plante si chistoace de tigari), lipsa locurilor de parcare, cafeneaua lui preferata si apa minerala cu lamaie, Kent 8 in portbagaj, Jack Club cu motoare si panze pictate pe pereti, castile integrale, berea neagra la 30 de mii, pernele cu nisip din separeu de pe Motoare, scena pe care stam cand nu prindem locuri, liftul unde tanti aia sta si coase goblen, Gara de Nord si emotia revederii, dupa trenuri murdare si supra-incalzite in mijlocul verii, dusul rece de dimineata intr-o baie fara ferestre, canapeaua mica din sufragerie, clatite la 4 dimineata si pui condimentat, “cladirea-aia-mare” din Piata Romana (“cine se mai duce in ziua de azi la ASE, dom’le?”), autobuzul 66 care ma duce intotdeauna unde vreau eu, indiferent de ruta lui obisnuita, inghetata Joe cumparata din banii de paine, “Hobbitul” lui Tolkien printre firimituri si pachete goale de biscuiti, telefonul care suna la 12 noaptea, televizorul Andreei care face totul sa para galben, boxerii albi si tricoul verde cu dungi, metroul, “the Cult” ascultat in casti cand traversam Cale Mosilor prin locuri nepermise, cafeneaua mea cu canapele negre din coltul blocului,unde gasesti cel mai bun coctail din lume, Mega Image, “casa cu plopi”, tricoul lui negru, intr-un cuvant – am nevoie de orasul in sine, asa cum il stiu si cum imi apartine…
Barbatul vietii mele, Bucurestiul, e epuizant !
Sunt: introvertita cu toane;
Aş vrea: sa conduc o biblioteca;
Păstrez: biletele din liceu;
Mi-aş fi dorit: sa ma nasc in alta epoca;
Nu îmi plac: bretelele sutienelor;
Mă tem: ca n-am sa te mai vad “uneori”…
Aud: tot felul de barfe care nu ma intereseaza;
Îmi pare rău: ca am promis;
Îmi plac: cartile, tigarile, parul lung;
Nu sunt: sociabila;
Dansez: cu Dani;
Cânt: la foc de tabara;
Niciodată: n-am sa trec mai departe;
Rar: reusesc sa ma abtin;
Plâng: cand ma simt inutila;
Nu sunt întotdeauna: asa cum se crede;
Nu îmi place de mine: cand beau prea mult;
Sunt confuzã: cand vine vorba de sentimente;
Ar trebui: sa ma acomodez cu adevarat.
Dau leapsa mai departe, catre Cristi.
Tzacaneala para-psiho-schizi. Luciditate. Pentru ca te roade la creier un pic. Nu e totul bine, ok? Dar trebuie sa iti asumi riscurile. Hai, ia o gura de apa plata, mananca o prajitura, aprinde-ti o tigara si vezi ce-si-cum ar trebui sa faci.
Imi pare rau… Nu mai fac, ma duc la psiholog, imi rezolv problemele, ma impac cu mine insumi…
Atat, pentru moment.
Mirosul lui, ca antice poezii în ritm trohaic şi depărtări ce par, subit, aproape...
Ei dau cu paru' :