Buna dimineata. ora 15 30 si prima cafea. m-am trezit cu multa lene la bord si intr-o stare avansata de mahmureala…dupa un chef cu dans si sticle sparte, nu pot sa nu ma gandesc la “alte vremuri” si la cat de dor imi era…
M-am trezit gandindu-ma la oameni. la toti care mi-au trecut pana acum prin viata si prin suflet. pe unii dintre ei ii am inca, pe altii nu ii voi mai vedea niciodata. (“Asta e legea firii”, mi-ar spune unul dintre ei). Oamenii astia pe care i-am iubit sau nu, care m-au facut fericita sau m-au deranjat de-a lungul timpului. Eh, si fiindca omul e o fiinta sociala si nu poate trai singur (cel putin asa spuneau cativa importanti si isteti filozofi), mai e nevoie din cand in cand si de socializare si apropiere. Nu am inteles niciodata de ce. Dar asta, acum, e mai putin important.
Severus e intr-o roba neagra, ca de obicei, cu parul nespalat, cu sinele inchis si cinismul la vedere. Mi-as dori cateodata sa fie real – oamenii de genul lui nu se prea gasesc. De fapt, nu prea vor sa fie gasiti. Si atunci depinde de tine daca il accepti sau nu, daca ai puterea sa ii cauti;
- S-au schimbat prea multe, Severus… Anotimpul, anul, pe de-o parte, si copilul din mine, pe de alta. Si lasand la o parte faptul ca am slabit si am crescut 3 centimetri din clasa a noua… Sunt alta si nu stiu daca ma plac. Daca am vrut vreodata sa fiu “asa” si daca regret. Esential e ca oamenii sunt altii.
Primesc raspunsul clasic:
- Eu nu vad nici o diferenta.
Ei dau cu paru' :