Ca şi cum

Îţi dai seama de inutilitatea unui gest pe măsură ce îl faci. Şi îţi doreşti să te poţi opri; să iei înapoi acea furtună de emoţii şi trăiri, de cuvinte ce se înecau în spaţiul îngheţat dintre noi, să convingi mâna să nu mai mângâie şi fruntea să nu se mai aplece, aşteptând săruturi aproape materne, strânse între buze, adunate, mascate. Ţi-aş face mâinile să se înoade între ele, să nu mai aştepte degetele mele. Ţi-aş face coapsele să nu mai tremure. Să nu mai aştepte cea mai perversă dintre atingeri, cea mai şoptită dintre respirări; şi mai ales, te-aş ţipa silabă cu silabă, întâi numele, apoi pielea, apoi sângele învolburat, ca să ajung într-un final la coaste, gata răguşită. Drumul pe care l-aş alege prin corpul tău ar fi singurul care nu ar înceta niciodată să fie drum…

Eşti prea aproape ca să îmi vezi pieptul sacadat şi respiraţia mânjită cu plastic şi nicotină. STOP ! Nu mai visa – lasă-mă să muşc din tine şi să te însemn cu dinţii, să-ţi sărut pumnul, să rup fire din părul tău, înlocuind cu ele iarba de rai cu care m-am obişnuit să îmi fac culcuş. Să porţi pe frunte semnul meu. Să îţi aminteşti mereu că avem în comun două lucruri: anotimpul şi impulsivitatea. Să ajungem egali, la un anumit nivel de aprofundare a stărilor şi negare a senzaţiilor ce ne cuprind, cu braţele amândouă, fiinţa. Apoi să pleci, ca şi cum nu ar fi fost vorba niciodată de sentiment, ca şi cum nu ne-am fi unit într-un joc aproape masochist, ca şi cum încă ar putea să existe un “ca şi cum”…

Asta-i uşa!

Toamna începe în septembrie luni. Începe de azi până mâine. Aveam flash după flash, cu imagini false şi violent plastice.

FLASH! începe toamna, dă-mi linişte; FLASH! Acoperă-mi inima cu ceva! FLASH! Mi se topesc mâinile, îmi ţâşneşte ciocolată amăruie dintre degete. Încă un flash: moartea citeşte ziarul. FLASH! Drept versus strâmb. Jur strâmb. Nichita. Dor de Nichita. Alunecare, da, da. Mă tragi la sorţi, nu-i aşa?

Adună-te! Adună-ţi scrumul înapoi între degete. Gust de tutun prea leneş ca să ardă, nu-i aşa? Gustul amar al unei resemnări, al frunzelor de pelin mestecate la început de toamnă. Încă îmi scârţâie dinţii. Hai să ne aruncăm în mare! Adună-te dintre alge! De atunci am sare în ochi! Mă ustură cerul, departe. Nu mă întreba nimic, nu, nu. N-am gânduri. Dacă aş fi vrut să ştii, aş fi vorbit în loc să gândesc. FLASH! Dintr-un anumit punct de vedere, asta-i uşa! Nu mă minţi. Pseudominciună, zici? FLASH! Pseudo-poezie.FLASH! Ne-au tâmpit, pe toţi, poeţii.

Îmbătrânim. Mi-am tăiat un deget, să-mi urmăresc putrezirea, in cea mai simplă dintre incheieturi, în cea mai simplă dintre trăiri. Până când? Până când arterele îşi pierd căldura. Se face noapte, şi vinovaţii dau ocol eşafoadelor, ca într-un joc sinistru de-a v-aţi ascunselea. Numai că nu îi caută nimeni. FLASH! Mi se amestecă fericirea cu siropul de mentă. BUM: du-mă, fericire, în sus, să-mi izbesc tâmpla de stele, ca în poezie, şi să curgă sevă brută, să curgă mirarea, să curgă acel “aşteptând”. FLASH ! Îmi văd trupul pe rug, văd ardere, şi nu cunosc judecătorii !!!

Închide ochii: alte braţe. HA! A îmbraţişa cu coastele. Nu sunt coastele corecte, nu-i aşa? Altă imagine (dă doar din cap dacă mă urmăreşti): un geamăt psihedelic. Mi se mişcă buzele şi nu aud nici un sunet.  Flash: renaşte-mă tu! BUM BUM BUM în urechea stângă ! FLASH: trec anii şi eu încă bâjbâi. Îmi aşez degetul inelar în palma greşită !

Şi totuşi, sexul a fost atât de bun încât şi vecinii au fumat ţigara de după.

Tic-tac si timpul e verde…

Locuiesc in continuare intr-un cal de metal. Am ochii inchisi. Simt un anumit parfum.

Un puls necunoscut. Da. La asta se reduce totul.

Azi sunt iarasi copac in resadire.

Să vină toamna. Să vină ploi. Să iubim anotimpul şi să trăim mitul şi să… Fumegă o idee pe undeva pe la colţuri, şi mă lupt să-i dau o formă sau un conţinut. Momentan oscilez între vicii si vise. Şi totuşi, cum zicea Ralu… “niciodată nu e niciodată niciodată!”.

fluturi desculti

Aveai un gust al tau, format din arome si litere, un gust de buburuze inmuiate in vin rosu si gratinate cu zahar pudra. Imi lingeam buzele tanjind dupa desert, imi incrucisam picioarele si incercam sa ignor spasmele ce-mi udau pielea si ii dadeau o culoare aproape cadaverica. Picioare de fluturi imi gadila coapsele si acum, intr-o numaratoare nesfarsita, si acum, cand ma sperie orice atingere sau orice consolare venita din exterior. Si ce poate fi mai minunat decat atat? Cand tacerile isi urla raspunsurile mute, cand mirosul teilor de sub fereastra ne trimite pe amandoi acasa, cand sarut si incerc sa inghit cea mai intensa dintre trairi…? Si nu e asta un salt inainte, o ajungere sus, pe linia sau chiar deasupra liniei subtiri ce transleaza creatul de increat, infinitul de maretie?

Se scurg ape din parul meu, valuri de culoarea corbului tintuit de frig pe stinghia de lemn. Acoperit cu chiciura si cu o haina alba, pe care o va inlocui la primele ore ale lui martie. E furtuna pe mare, de fapt, si incerc degeaba sa imblanzesc firele pe care vantul le imprastie in toate directiile, cautand mana care le aduna in acelasi loc si le numara cu voce tare, ca intr-un basm cu cifre magice. A nins in parul meu, a inghetat marea, s-au spart valurile de stancile albe de pe mal si apa curge acum siroaie, prin dare de noroi;

Sunt frunze de tei sub balconul meu si ma aplec sa trag adanc in piept mirosul care se confunda cu ceva cunoscut. Am uitat sa platesc chirie verii in care, profitand de acest miros, mi-am culcat visul la picioarele gandului tau si mi-am umplut venele cu praf de stele, cu bucati colturoase de cometa, nascute din explozia fiintei tale. S-a nascut un univers, paralel cu cea mai reala dintre povesti, completand-o si modificand-o dupa placul poetului imbacsit de atata poezie… Inceputul sfarsitului sau pur si simplu sfarsitul unei ere? Si daca am gresit iubindu-te, si daca intr-adevar exista dragoste dupa dragoste, prefer sa nu aflu prea devreme. Acum, hai sa fim prieteni. Si, te rog, Tine-Ti secretele numai pentru Tine!

Sunt fluturi ascunsi in firele mele albe, iubitul meu cu gust de lamaie rupta in doua. Sunt fluturi desculti…

diafan

VOLUPTATE; a esarfei cu care ti-am infasurat mainile, ca sa nu mai curga minciuni; a bluzei rupte pe umar in care m-am ascuns, sperand ca nu ma vezi si ca ma uiti astfel; si mai ales a degetelor razgaiate, croindu-si drum printre zulufii tai, dorite, mancate de viermii de matase ai timpului, acest timp tesut din panzele gri ale paianjenilor morti. Iti stiu toate timpurile, toate miscarile, si umbra ta si tacerile tale – ce cutremur au si ce culoare anume! Aceeasi voluptate a genelor lungi si lipite intre ele, innegrite de taciunii ramasi in urma focului ce se ridica in spirale, alungite in anii copilariei-masochism pe care am mascat-o prin atatea gesturi inspre tine! Intre genele astea e un cod vizibil numai in momentul in care mi-e dor de tine: aici sunt acumularile de o viata.

copilul si frunza

Nu sunt cea mai sociabila persoana in dimineata asta – fapt care se datoreaza probabil unei colici si vestitului spm. Ar trebui sa o sun pe Ralu si sa ma plang. Prea multe discutii despre trecut si experiente anterioare. De parca diferentele ar insemna ceva. E ca un bol cu licori vrajitoresti uitat in fata usii si gasit intamplator de un copil bezmetic. Si potiunile astea il transforma in toamna, ii adauga frunze, radacini, ii rideaza tenul luminos si face ca unghiile sa devina pamantii.

Obisnuinta.

E drag si toamna, si ma zgarie pe fata un vant pe care l-am deprins, in timp, de la oameni.

copacii arsi – nu sunt cenusa.

Ma simt o tigara obosita… Dar nici sa ard nu mai pot.

cutia cu vopsea

ah, a naibii ratacire

in cutia cu vopsea,

unde lumea colorata se desprinde val cu val,

iar pamantul nu se-nvarte -

se blocheaza diametral,

apele cu vieti mai scurte

curg in valuri in aval,

Feti-Frumosi cu stele-n frunte

sunt doar zmei la carnaval,

si un bob cu un graunte

se sfarama cu-n ciocan…

In cutia asta, Doamne,

ai creat din alb si negru

lumi intregi si ploi marunte,

cu un iz de mars funebru;

Ai creat si din color

murgi legati, salbateci cai,

si cand simt tropotul lor

e iarba de rai !